Viitorul, ei bine, sună bine. N-o fi el verde ca fostul Connex, n-o fi de cel mai roz posibil, dar nici nu e negru. Trebuie să mă mai chinui cu Orbitorul, căci sunt cam în urmă cu programul pe care îl aveam în gând... Dar bibilotecara nu cred că se supără dacă mai extind puţin termenul, şi oricum după aceea nu voi avea prea multe cărţi care să le vreau şi să le pot lua de la bibliotecă. Eliade e interesant şi au o mulţime de cărţi de Eliade acolo, iar din Cărtărescu mai am acolo de citit doar Jurnal II, dacă nu cumva or să vină la bibliotecă cu alte volume... Yummy, yummy.
Galben. Gold. Golden. Venus. Visit Venus. Aveam de gând la un moment dat să fac ceva (la acea vreme, nu credeam că o carte) intitulat "Reflexive waters on Venus". Acum cred că va fi un roman SF (în sfârşit, mi-am mai amintit de sefeuri... deh, realismul magic al celor doi Mircea...) care se va situa într-o colonie venusiană poate cu mult după perioada zilelor noastre, dar atunci tehnologia nu va fi atât de evoluată cât ai crede că ar fi după câteva milenii... Va fi ceva straniu; voi pune acolo o mulţime de termeni şi limbi inventate, dar accentul nu va fi pe aventuri ci mai mult pe o anumită psihologie, ceea ce va fi lucrul cel mai dificil de scris din tot romanul. Voi utiliza şi din ideile, conceptele pe care le-am văzut în ultima vreme la Cărtărescu şi la alţii şi voi amesteca cât se poate de multă substanţă tipică Selenaru Negrea, ceea ce înseamnă că trebuie să-mi dezvolt cât mai mult tendinţele înspre adamism. Adicătelea, o să încerc să fac ceva cu feeling diferit decât marea masă a SF-urilor din ziua de azi. N-am citit extrem de multe SF-uri scrise de contemporani dar din câte am văzut se încearcă prea puţin să se facă ceva mai... diferit. Am răsfoit din o antologie science-fiction mai veche de la Nemira şi, deşi în prefaţă un autor străin nu chiar de duzină vine şi vorbeşte despre cât de armonios s-au dezvoltat izolaţii autori de SF din România (asta era prin 1994) şi de-aici şi originalitatea lor, pot spune că din ce am citit până curând, transpare prea puţin originalitatea despre care se vorbeşte... Poate sunt prea pretenţios, poate caut cu totul altceva în acest moment, oricum o să mai încerc să citesc din el, odată ce mai reuşesc să termin de citit din Cărtărescu, Eliade, Murakami...
Diferit. Diferit. 2008 cel puţin aşa se anunţă... Mama mea mi-a arătat recent un articol de horoscop printr-o revistă de-a ei în care se zice că Jupiter va îngrăşa anul ăsta şi că influenţa lui va fi foarte benefică pentru unii ca mine... Să dea Domnul să fie aşa.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu