duminică, 30 martie 2008

Jets

Am luat 8,30 la olimpiada de română, faza judeţeană. Whatever.

Mă roade stomacul pentru că n-am idee dacă avem sau nu test la latină mâine. N-am niciun chef să învăţ la latină. Mi se pare abraziv să mă laşi singur în mijlocul junglei. Autobuzele sunt doar nişte burţi de balene.

Primul caiet din "Ermetic" e gata. 90 de parcele pline de nebunie, culminând cu o parcelă de vreo 6-7 pagini în care psihicul meu a trecut din corpul meu în corpul unuia dintre personaje - intitulat Viorica până reuşesc să găsesc o denumire mai exotică, mai puţin "ţărănească". Mă întreb dacă a mai venit cineva cu ideea asta - aparent ai zice că e originală, dar despre câte lucruri mai poţi spune că sunt nemaiîntâlnite?... Odată chiar mi-a dat diriginta o schiţă ca s-o citim şi am fost foarte speriat când am văzut că textul era împărţit în parcele, ca şi "Ermetic". Până la urmă, mi-a mărturisit însă că textul original nu e împărţit aşa. Phew! Ideea mea cu parcelele poate că, până la urmă, nu este complet originală - vorbim totuşi de o idee ce se va propaga tot mai mult în următorii ani, pentru că literatura o să devină, în mod evident, tot mai fragmentară. Aş vrea atunci să fiu măcar printre primii care or să publice aşa ceva.

...Ce aş vrea să fie acum vară şi să-mi pot vedea de "Ermetic". Ce mă enervează că am pierdut încă o oră odată cu trecerea la timpul de vară. :(

Niciun comentariu: