Shift

Da, în după-amiaza trecută am fost mult mai furios, dar odată ce m-a îmbrăcat cu ceva mai puţin roşu...

Azi-noapte: o serie de vise fade, niciuna dintre ele fără o personalitate remarcabilă... Ceea ce poate descrie starea mea de acum. N-am deocamdată prea mare creativitate - şi nici nu trebuie, având în vedere faptul că o să încerc să termin de citit Jurnal II al lui Cărtărescu şi apoi să-l predau ca, în sfârşit, să pot încerca Kafka. Mă tentează foarte tare să citesc Metamorfoza.

Still, am reuşit să scriu ceva aseară la Ermetic. Nu mai scrisem de foarte multă vreme (parcă o veşnicie) dar am reuşit să găsesc contrapunctul de care aveam nevoie aici, aproape de parcela cu numărul 50: un Selenaru Negrea (sau Uranusian Negrea?) uranusian adresându-se fără milă cititorului într-o manieră similară unui experiment pe reportofon (a.k.a. telefon mobil gratis)
pe care l-am făcut: nu vei găsi nimic interesant aici... De altfel, e ca şi cum ai proiecta o bucată de literatură în limba latină având un public-ţintă dispărut acum mai bine de 1000 de ani. Într-un fel e acelaşi gen de nebunie în vid pe care l-am promovat în ciclul meu recent de poezii. Plus: o parcelă care arată ca o listă de emailuri. În listă: mai multe mesaje de la "eu" (!), ceva spam de la VIAGRA JONES şi Gabi Bivolaru, plus ceva de la Editura Napoleon (există aşa ceva?...) care mi-au dat "flit" după numai două mesaje, precum şi chestia cea mai şocantă a serii: un mesaj ce pare să fi fost trimis în anul 2 d. Hr (!) şi care conţine nişte mesaje neinteligibile (ce să mai zic de autor, al cărui nume e compus din simboluri abstracte...). Da, lucrurile încep încetul cu încetul să se urnească pentru Ermetic... Tot din perspectiva lui Uranusian Negrea o să mai evoc şi aşa-numitele feelermarketuri ce vor reprezenta următorul pas după instalaţiile luminoase ce se adaptează în funcţie de mood-ul trecătorului în Neptuna. Cool.

Crushed

Mă simt acum destul de deplorabil pentru că un posibil capitol important din memoria mea a fost ştearsă cu forţa. Damn it. Ceea ce de fapt poate era un vis s-a amestecat cu amintirile din prima copilărie...

O să am despre ce vorbi în proză sau chiar în poeziile mele. Despre chestia asta... deocamdată vreau să zgândăr acest subiect delicat numai în prezenţa stiloului.

Aftermath

N-am mai scris aici de ceva vreme... Problema cea mare - am fost foarte ocupat în ultima vreme ba cu olimpiada de română (şi am fost admis cu 8,50!), ba cu portofoliul de la română, ba cu recuperatul temelor. Acum mă simt mai relaxat, dar în acelaşi timp destul de obosit. Aş vrea să vină vacanţa de vară ca atunci să mă pot odihni ceva vreme şi să pot astfel gândi să scriu ceva coerent... Aş vrea să vină vacanţa de vară ca în sfârşit muzica să aibă efectul răcoritor al îngheţatei; atunci o să pot şi eu să umblu prin casă în haine mai simpluţe...

Am scris ceva poezii în ultimele zile, ba chiar am reuşit prin "Înregistrări din arhiva peştilor-pijama" să fac poate cele mai reuşite poezii ale mele. Acolo am reuşit cu adevărat să encriptez mesaje complexe cu ajutorul unor imagini abstracte după care am tânjit ceva vreme.

Am reuşit să găsesc "Exil pe o boabă de piper" de Dinescu la biblioteca de la şcoală - ceea ce e de mirare - dar ceea ce am citit acolo... hm, cred că aş fi apreciat volumul la adevărata lui valoare dacă l-aş fi citit de mai multe ori. Oricum, sunt acolo o grămadă de poezii decente şi o grămadă de imagini interesante, dar nu reuşesc încă să-mi dau seama de ce ar fi Cărtărescu mai slab decât Dinescu... Nu că ar fi făcut cineva o comparaţie, dar dacă stau bine să mă gândesc, cred că succesul la critici al lui Dinescu îi se datorează încărcăturii politice din poeme, în timp ce poemele lui Cărtărescu sunt deseori naive, aparent superficiale şi fără prea mare încărcătură politică. Prefer Cărtărescu poate pentru că n-am chef de politică, dar, pe de altă parte, îmi place mult mai mult atmosfera din poemele cărtăresciene decât revolta colorată a lui Dinescu...

...Şi după cum spuneam, ciclul meu recent de poezii a ieşit foarte "mişto", cu multe pasaje memorabile şi, în general, cu o atmosferă densă dar nu extrem de evidentă.

Purple

Acum n-o să mai zic de visul meu plin de voyeurism de-aseară. Deja am zis de el într-o poezie care poate va ajunge mâine pe net...

Crap: prima poezie "ejectată" de editorii siteului. Acum că am dres problema aceea gramaticală, mă simt foarte jenat de faptul că fac la fiecare 4-5 cuvinte câte o greşeală... La naiba, nu e timp mai deloc de stat degeaba şi totuşi vreau cu ardoare să meditez sub purpură...

Tired

Am fost la olimpiada de română. Sunt foarte obosit.

Vis exagerat de lung şi oarecum vag ce se petrece la o casă similară cu cea a mamaiei Jeni; acţiunea visului e destul de vag; parcă la un moment dat profa de informatică şi computerele din cabinetul de info s-au materializat şi parcă m-a pedepsit profa pentru că scotea calculatorul meu nu ştiu ce sunete penibile... Parcă l-am văzut la un moment dat pe Beni. Odată chiar s-a întâmplat ceva dubios în toate încăperile casei... În fine, visul se termină în veşnica formulă a coşmarurilor mele: un câine mă muşcă. Se pare că sunt din ce în ce mai greu de ucis: nu mă trezesc decât după câteva muşcături dureroase... Când mă trezesc, deşi nu ştiu cât e ceasul, observ că cerul e la fel de negru cum era înainte de vis. Cu alte cuvinte, timpul s-a comprimat...

Detuned

Aseară am fost traumatizat. Am reuşit să găsesc câteva melodii ale unei trupe ale cărei piese am încercat să le găsesc timp de 2-3 ani, dar majoritatea melodiilor s-au dovedit a fi fâsuri... Bleah.

At least am fost în extaz aseară pentru că am reuşit să concep un ciclu poetic denumit "Înregistrări din Arhiva Peştilor-Pijama". Aseară am reuşit să fac 4 poezii foarte reuşite, dar în dimineaţa asta n-am reuşit decât să scriu 2 rânduri la a 5-a poezie; şi rândurile alea constituie o idee singulară pe care am reţinut-o de aseară... Îmi venea efectiv să plâng că n-am reuşit să mă tunez iar la atmosfera aceea nocturnă... Damn it. Şi nici nu am timp să mai refac atmosfera aia azi. Ce să mai zic de mâine când o să fiu obosit după olimpiadă şi de duminica supraaglomerată... Bleah. Do not ever think about the future.

Vise:

!) Ceva vag dar oricum misterios, ceva cu crime şi multe mistere pe metru pătrat. Cred că am văzut la un moment dat un cadavru ridicându-se la suprafaţa apei dintr-o cadă... Localizare vagă: zona Brotăcei...

2) Tot undeva în zona Brotăcei, dar ceva cu mult mai vag decât visul anterior. Tot ceea ce-mi amintesc este că treceam pe strada Adamclisi (părea o alee pentru noi cei care pluteam) împreună cu mai multe persoane parcă, dintre care o reţin doar pe diriginta noastră, ce se uita cu subînţeles la rochiile din vitrinele unor magazine inexistente în realitatea asta, rochii care erau mai multe voaluri ca în Arabia...

3) Începe cu o prezentare derulată în viteză, cu culori psihedelice, muzică "activă" şi skateboardişti parcă decupaţi nu din peisajul ăsta urban ce trece cu viteză prin faţa ochilor. Apoi, în acelaşi stil, nişte oraşe ceva mai apropiate de România noastră, minus skateboard-uri, plus un Corneliu Vadim Tudor desprins parcă dintr-o reclamă 2D mişto la coca-cola care zice ceva neinteligibil din care reţin numai cuvântul "Ceahlăul"... Mai apoi, inconştient, ritmul se încetineşte şi cadrul se fixează pe un soi de grădină care probabil aparţine unei ambasade sau altă instituţie de gen din moment ce era păzit. Nu ştiu de ce, dar aici îl pândesc pe paznic la fiecare pas, deşi par să-i fiu invizibil... La un moment dat însă, grădina se transformă inconştient, nu brusc, în spaţiul viran care era între blocuri înainte să vină ăştia cu macaralele lor, gata să construiască 4 blocuri într-un spaţiu atât de îngust... De fapt, vorbesc în perspectivă, pentru că nici măcar n-au terminat fundaţia deocamdată - ieri chiar e destul de creepy priveliştea de-afară, în care în peisajul binecunoscut de mine s-au infiltrat nişte braţe de robot desprinse din SF-uri... Revenind la visul meu psihedelic, până la urmă mă satur de pândit paznicul ăla şi nu pot să nu remarc că deasupra se învârte un elicopter care însă nu încearcă să mă atace, de fapt nu ştiu nici dacă stă acolo pentru mine... Totuşi, speriat de elicopter, mă adăpostesc la intrarea în bloc şi încerc să intru în bloc, apăsând cu greu interfonul prin mănuşile astea inflexibile...

Perfume

24 de ore am fost în tensiune maximă. Muncă de chinez bătrân... sau de olimpic.

La ora asta n-am niciun chef să reîncep marele chin.

Agent 5.1 - Cake Song. Ce se potriveşte cu mood-ul meu.

Rush

...Lots of things to do.

Un lucru am de zis: nişte vise cam vagi, cu lumânări în vârful aproape fiecărui copac (ce stranie coincidenţă...), nişte biblioteci cu atmosferă de fund de pahar cu cola (vise cam multe biblioteci în ultima vreme...), o doză de zbor sau plutit, oricum stat la mare înălţime.

Plurivers

Ce universuri am vizitat aseară...

1. Într-un Bucureşti (?) nocturn, la o prăvălie de nu-ştiu-ce (cărţi erau pe-acolo, dar nu ştiu dacă era librăria doar de cărţi), am recunoscut în vânzătoarea de-acolo pe viitoarea mea iniţiatoare... da, se anunţa în acel univers vremuri de aur în care adevărata mea conştiinţă avea să se ridice la suprafaţă şi să înflorească - într-un fel, petalele ochilor mei...

2. Ceva mai aproape de domeniul coşmarului. În acelaşi sinistru Tomis Nord pe care-l ştiu, gaşca pe care am temut-o atâta vreme insistă să-mi facă de hac cu bulgării violenţi de zăpadă. Am alergat, dar tot au reuşit să-mi bage un bulgăr în sân şi să mă dezintegreze... În fuga de la Tic Tac însă. am salutat-o şi pe o vânzătoare/barmaniţă la un bar care era unde e Dimico în realitate - şi în ea am recunoscut-o iar pe iniţiatoare, deosebită de calmă de parcă ştia că ăsta e doar un vis...

3. Ceva "mellow". Vedere a celor trei blocuri C. Parcă pentru a mă ademeni şi mai mult la ferestrele dormitoarelor, deasupra C2-ului se afla o coroană de neoane multicolore. Pe celelalte blocuri însă nu era aşa ceva. Focusez brusc pe C3, parcă având statură de machetă miniaturală. Undeva (dar nu în apartamentul meditatoarei), o cameră cu o bibliotecă. Acolo, îmi arunc privirea pe un caiet care se dovedeşte a fi de fapt o carte de Mircea Dinescu. Experiment poetic îndrâzneţ: tot felul de notiţe acolo, unele geniale, altele aparent incoerente. Într-una din ele, se menţionează şi trip-hop-ul - ba chiar titlul e numele formaţiei Amstrong.

Bun, bun! Călătoriile mele prin universuri paralele sunt tot mai interesante! Cine mai are nevoie de televizor?...

Jose Ortega Y Gasset - "studii despre iubire". Interesant; lectura decurge rapid, spre deosebire de sufocant de lungul "Metafizica sexului"... În paralel: Mircea Cărtărescu - "Plurivers vol. 1". Vol. 2 l-am dat înapoi după numai două zile - nu de-alta dar poemele din "Totul" şi "Dragostea" sunt uneori parcă prea complexe, prea... mature? În pauzele în care nu lecturez pentru şcoală, e esenţial să mă ventilez puţin câte puţin cu versuri precum "hai să bombardăm cu cartofi albaştri aceste savarine cu difuzor"...

500

O să trebuie să citesc o groază weekend-ul ăsta...

"Acesta este sufletul meu, Raşel
Rugaţi-vă pentru el"
(Tudor Arghezi)

Something

colega mea colega mea colega mea colega mea colega mea colega mea colega mea colega mea colega mea

vai ce e cu ea?
vvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvv

Urmează pauza de publicitate. Apăsaţi pe buton.

Morţi

Înainte să uit (deşi nu prea pot):

trăim într-o societate de oameni morţi. sunt la modă oamenii morţi care pozează pe reviste de necrofili ("PLAYBONE" sau "PENTGRAVE"). scheletele trebuie să arate cât mai "cool", cu orbite goale cât mai împodobite. fireşte, toată lumea se dă în vânt după morţii cu sicrie Porche sau Maibach sau Latborghini, toată lumea ar vrea să aibă cavourile de lux pe care le văd la MTV. în fiecare zi vezi în ziare (ba pe prima pagină, ba pe pagina 7, ba pe ultima pagină) cel mai "chic" sau cel mai "la modă" schelet femenin, vezi cum radiografiile lor le provoacă tuturor dezlănţuirea singurului jet de energie care îi mai lasă să se mişte de colo pînă colo.

Am avut aseară vise foarte productive, foarte "addictive". Besides doza zilnică de voyeurism, am reuşit în viaţa mea paralelă să-mi extind domeniul universului "familiar", "sacru". Am trecut de pragul unei case necunoscute de mine până atunci şi i-am colonizat şi pe ei şi pe casă. Pe care le protejez în cadrul unor întâmplări demne de serialele TV din anul 1872.

Că tot vorbeam acum ceva vreme de Science Fiction Jazz. În mod clar, se poate ascunde ceva terifiant în casele acelea vechi din centrul Constanţei. Foarte înspăimântător să dai de tehnologie avansată în interiorul unei astfel de case baroce şi cu întunecime înaltă, nu-i aşa?

Related: Viorica tocmai s-a dus în "Ermetic" la doctorul său (fireşte, acelaşi pe care l-am avut şi eu) datorită unor probleme medicale grave... (cât de grave nu va ştie cititorul deocamdată) şi, ca de obicei, intră în labirintul pe care ea îl ştia atât de bine, doar că ceva e schimbat. To be honest: chiar lucra doctorul meu de familie într-un imobil înspăimântător de pe bulevardul Tomis, aproape de piaţa Unirea. Trebuia să treci, ca să ajungi la cabinetul lui, printr-o serie lungă de scări şi coridoare de-a dreptul labirintice, care se întindeau pe mai multe nivele, adânc în miezul imobilului. Pe vremea aceea, vroiam să fiu arhitect, aşa că eram foarte atent pe unde treceam, încercam mereu să concep în mintea mea un plan al clădirii prin care treceam la un moment dat; în cazul ăsta, mi-a luat ceva să-mi dau seama că acel cabinet era de fapt la parter - de fapt spaţiul de la intrare şi casa scării de unde se intra în cabinet erau separate de o mare sală de cinema mereu umplută de întuneric şi de scaune şi podea roşu întunecat, aproape stacojiu.

Fireşte, cititorul nu va fi şti aceste lucruri.

Sictir

Am fost azi foarte frustrat din cauza acestor enervante lecţii de [printre altele] fizică şi istorie... Aş vrea să las toate aceste pierderi de timp la o parte şi să-mi văd de adevărata mea materie - româna.

Ascultam în aceste momente Abis - o trupă românească de trip-hop. Câteva idei interesante pe ici, pe colo, dar overall nu reuşeste să-mi atingă sufletul, mostly because e în mare parte inspirat de muzica anilor '80, pe care o evocă cu uşurinţă. Ceea ce însă nu-mi produce efectul pe care totuşi îl produce poezia lui Cărtărescu - mă rog, or fi ele lansate în anii '80, dar ele evocă un Bucureşti care temporal poate fi plasat cu precădere în tinereţile autorului - cred că n-are rost să zic că Bucureştiul lui Cărtărescu, la începuturi cel puţin, este în marea lui majoritate zugrăvit de mintea lui în culori stridente, lucru care n-a fost luat în seamă de cei care l-au criticat aspru pentru faptul că Bucureştiul, în plină criză ceauşistă, are înfăţişare de Las Vegas...

Haleluia!

Clarobscur

Sunt fericit în obscuritatea mea completă care îmi acordă dreptul de a face absolut orice în acest blog pe care nimeni nu-l citeşte şi nu-l comentează... dar stai, 81 de vizualizări??

Aseară am omorât mai mulţi indivizi. Scorul l-am avut destul de mare dar, deşi am suportat faptul că aproape pluteam pe apă, n-am mai suportat nişte ziduri de netrecut, deşi îmi dădeau şi nişte sfaturi şi deşi mai erau şi rute alternative.

Arigato

Nehotărât azi.

Până la urmă, cred că mă duc la olimpiada de română.

În general, nu mi-a fost greu să-mi dau seama de ce îmi plac aşa de mult poeziile lui Cărtărescu. Acum însă ştiu care este "miezul" liricii lui: plimbările lui prin oraş sunt deseori evocate într-o manieră vizibil sexualizată pentru că panorama Bucureştiului gri al anilor '60, '70 şi '80 îi aduce aminte de căldura paradisului din care a făcut cândva parte... Două versuri din "să ne iubim, chera mu" mi-au atras atenţia: "creierul nostru îşi amintea de când stătea ghemuit/de când pulsa, de când palpita, fojgăia, colcăia, mişuna, şerpuia". Nu mai încape îndoială - asta este esenţa poeziei lui Cărtărescu. De ce nu le place unora poezia lui Cărtărescu? Simplu - n-au simţit ce evocă aceste poezii. Eu nu pot să zic însă acelaşi lucru.

Abraziv

Aseară nu mai ţin minte să fi visat decât o parte dintr-un episod din Sam & Max care probabil nu va fi niciodată făcut pentru că le-ar fi lene producătorilor să facă clădiri cu 2 etaje prin care poţi merge...

În dimineaţa asta, mă terorizează gândul că am de face zilele astea cu nişte chinuri îngrozitoare pentru olimpiada de română şi alte alea. Go Superman Go.

Tânjesc după o vacanţă de vară petrecută în uscata şi retrasa sufragerie, scriind la romanele mele şi bând din sticla de apă la fiecare 5 rânduri scrise.

Void

Un vis de-a dreptul cinematic aseară, tot la şcoală cumva, dar într-o buclă a timpului din care nu se prea ştie cum se poate evada. Parcă, parcă, am evadat la un m0ment dat, dar în final eram la biblioteca şcolii (ştiam asta deşi tot albastrul pe care-l ştiam era convertit aici în culoarea lemnului sau ceva de genul) şi vorbea Iliescu acolo cu alţi politicieni despre... d'ale lor.

Ce să mai zic aici? Mi-a ieşit aseară, în timp ce ascultam "Like a Game" de Bergman, un poem suprinzător de reuşit numit "Căderea". De obicei nu fac reclamă la poemele mele pe-aici şi de obicei nu pun astfel de titluri destul de banale, dar am făcut o excepţie.

Yello

3 vise aseară:

1. aflându-mă într-o încăpere ce seamană cu acel cabinet de engleză de la liceu cu pereţii negri (se mai întâmplă ceva acolo dar nu-mi aduc aminte ce), mă uit la TV unde îl văd pe Mircea Badea certându-se cu unul probabil de la CNA sau trustul lui Sârbu, care-l acuză pe Badea că a făcut reclamă unei reviste (deşi nu era reclamă, era doar o indicaţie), pe când Badea vede o reclamă făţişă în timpul telenovelei "Inimă de ţigan": o fată pe capota unei maşini argintii, cu revista ProMotor lângă ea, chiar pronunţând numele revistei... Înainte să se termine confruntarea, semnalul se întrerupe.
2. un soi de coşmar (la naiba, ce am în ultimele zile, de am început să am iar coşmarurile acelea care se termină mereu cu dureri îngrozitoare) care începe cu nişte secvenţe pe care le-am mai văzut într-un vis acum nu-ştiu-câtă vreme dar brusc intervine o nimfă sau zeiţă sau semizeiţă misterioasă care nu face mare lucru (doar iese din adăpostul ei şi apoi se întoarce acolo) doar că influenţează cumva lucrurile fiindcă rămăsese doar eu şi câinele căruia îi era lene să mă evite aşa că mi-a muşcat tot corpul.
3. nu reţin mare lucru din visul ăsta, doar faptul că plănuisem împreună cu cineva un act terorist... (!)

Aş vrea, din tot sufletul, să pot să particip la o trupă de trip-hop, măcar ca textier dacă nu altceva. Aş vrea să creez ceva mai mult decât o searbădă dimensiune textuală unde nu pot să experimentez prea mult. Cred că uneori muzica poate exprima mult mai multe decât cuvintele. În privinţa aeasta, aş vrea mult să pot evoca atmosfera acelei perioade mult mai credibil...

Vise, taică, vise...

Snack Bar

Cercul cromatic al acestei după-amiazi: galben, roşu, verde.

Am fost la Brotăcei şi am însoţit-o la shopping pe mami ca să pap şi eu un şuberec (pentru cine nu ştie: e un soi de plăcintă cu carne. Soarele cam începuse să apună, aşa că până am ajuns acasă s-au aprins mai toate luminile. La Brotăcei, m-au frapat mai multe chestii:

• deasupra vechii cofetării de la Brotăcei (de care nu prea îmi mai aduc aminte, cu excepţia îngheţatei colorate de-acolo şi intimităţii locului...), fiindcă s-a deschis de-atunci acolo un cafe bar/snack bar/cârciumă, a fost pus un neon boxed într-o cutie (cum altfel să-i zic?!) galbenă pe care scria ceva cu litere mici, "cafe bar &..." sau ceva de genul. Ceea ce conta era însă lumina galbenă ce-mi aducea aminte de neoanele Camel de pe vremea mea...
• şirul de luminiţe galbene, roşii şi verzi (de la distanţă ţi se pare că sunt doar galbene) ce se întindea deasupra noastră, pe corpul de clădire care găzduieşte majoritatea magazinelor din zonă. Nici nu-mi mai aduc aminte cum arăta Brotăceiul înainte să se facă acel corp de clădire, deşi îmi mai aduc aminte de "grădina" unde acum se află acel mic imobil de birouri... De fapt, dacă stau acum să mă gândesc, nu-mi vine să cred cum au reuşit să înghesuie ăia aşa o clădire într-un spaţiu aşa de mic... Sau poate eu l-am înghesuit aşa în mintea mea... În fine, revenind la luminiţe, zici că erau uitate de la Crăciun încoace.
• hei, şuberecul a rămas la fel de "pătat" şi de rece!...
• şi totuşi, intrând în supermarket-ul principal, deserturile de-acolo, deşi niciuna prea apetisantă, m-au făcut să regret puţin faptul că am ales să mănânc şuberec...
• deasupra Fornetti: un neon verde şi becuri roşii. Speaking of red lights, alimentara-abator cu perdea inclusă n-a renunţat încă la vestitul neon roşu spre roz care încinga privirile oricărui vroia să cumpere carne...
• deasupra farmaciei: neon sign cu verde şi roşu. Crucea de lângă ea - verde şi roşu spre oranj.
• Într-o parte obscură a Brotăceilor, un magazin de lactate acum închis , dar cu neon aprins, dezvăluind astfel o distopie ca prin 1997: pereţi crem sumbri, neon sumbru, încăpere aproape goală, pavată cu mozaic ceauşist (acelaşi pe care îl văd acasă) şi în care sunt două frigorifere în care se văd vag chestii albe (cu alte cuvinte, produsele lactate). Nu ştiu ce nu mă face totuşi să cred că în frigorifere sunt produse alimentare şi nu suflete... Plus geamurile ce reflectă neonul galben al nostalgiei de deasupra unui loc al decadenţei.
• Chiar mai mult decât acel neon galben de deasupra fostei cofetării, neonul galben (galben pur, nu neon obişnuit acoperit de o cutie/abajur galben) de deasupra unui loc al decandenţei (unde aparent se joacă poker şi alte astfel de jocuri de noroc) aflat într-o parte obscură a Brotăceilor mi-a amintit de 1997, de imperfecţiunea magică de atunci, de neoanele Camel, de stelele prăfuite de la atâta fum de ţigară, în fine, de acea lumă care vreau să o evoc permanent prin muzica pe care o ascult, prin literatura pe care o citesc... Atuncea, în mijlocul oraşului pe care l-am îmblânzit aplicându-i un strat de vopsea magică, mă găseam pe mine, pe sine, într-o măsură comparabilă numai cu revelaţiile mele recente...

Aş vrea să mai zic şi niste chestii, dar sunt cam presat de timp... Iar visul pe care iniţial vroiam să îl povestesc... prea un coşmar ca pe vremuri, deşi mai complex. Vreau un puzzle oniric aiurit.

Reverie

Începusem aseară, plin de forţă, o poezie numită "Martor de hârtie" pe baza reveriei mele la adresa locurilor unde tati lucrează şi a lucrat - trei la număr, din câte-mi amintesc, de-aici şi numărul de cânturi. Primul cânt a ieşit grozav, dar celelalte două (pe care le-am scris în dimineaţa asta)... Bleah. Ar trebui să o refac, e păcat de primul cânt...

Heim

Huh: tocmai dădusem logout când mi-am amintit că mai vroiam să zic ceva în blog-ul precedent.

Când am văzut coperta de la "Heim" al celor de la Sigur Ros (o poţi vedea aici: http://www.sigur-ros.co.uk/images/heim-cover.jpg ), imediat mi-a venit în minte ce aş putea face pe Science Fiction Jazz. Fotografia de pe copertă e de fapt o fotografie luată înaintea unui concert acustic Sigur Ros organizat pentru rudele şi prietenii lor, fotografie care are de-altfel o perioadă lungă de expunere. Cu un aspect de-a dreptul oniric, poza ar fi putut fi oarecum banală dacă nu existau şi unele detalii bizare care să o scoată în evidenţă. În afară de microfonul acela care pare o aparatură odioasă, există şi ceva care pare a fi o uşă (indicatorii deasupra lui par să indice faptul că e o ieşire), deşi mai degrabă arată ca o uşă de buncăr antiatomic, o uşă care are un mic geam prin care se vede lumină difuză, de aceeaşi culoare cu lumina de dincolo de perdeaua din dreapta imaginii şi cu lumina care vine din spatele unui posibil geam foarte mic. Ceea ce este cel mai tulburător este faptul că, pe uşă sau în faţa ei, se văd două cercuri roşiatice (ochi?) care par a face parte dintr-un corp robotic, aidoma sentinelelor din Matrix, doar că sentinelele acelea aveau mulţi ochi... Ăsta sau ăştia au doar doi, dar suficienţi pentru a amplifica misterul. Colac peste pupăza este atmosfera generală - foarte apăsătoare, cu o senzaţie acută de vis (chit că visele nu se pot fotografia...) al unui individ tulburat de statul atâţia ani într-un buncăr aflat la mulţi metri sub pământ...

Revenind la Science Fiction Jazz, cum ar suna o cârciumă uitată de Dumnezeu, în care, în lumina neagră a atmosferei apocaliptice, localnicii ar tremura de frică la un pahar în timp ce se lasă dominaţi de o sectă obsedată de maşinării fioroase?... În acest caz, va veni oare un erou să-i salveze?... Cu siguranţă nu voi fi eu acela.

Navigator

Chit că a fost cam obositor, a meritat. 18 minute de extaz pur, de frumuseţe atât de intensă încât se învecinează uneori cu durerea - cam aşa se poate descrie epica melodie "Navigator" de la Veloce, o melodie de o intensitate aproape exagerată pentru cele 18 minute ale sale. 18 minute nu e mare lucru pentru mine - de exemplu, "Dead Stars", de la o altă formaţie foarte subapreciată de trip-hop numită Microbunny, e lung de aproape 25 minute, dar asta nu m-a împiedicat să o ascult destul de des pe mp3 player-ul pentru o anumită perioadă... După aceea, a trebuit, ca de obicei, să fac spaţiu liber pentru alte melodii.

În ceea ce priveşte îndeletnicirile mele scriitoriceşti - de când reuşisem să scriu vreo 9 pagini de poeme, n-am scris prea multe. Au venit nişte idei, dar ideile nu prea am reuşit să le înglobez încă, dar ele vor fi înglobate, stai fără nicio grijă, cititor implicit şi anonim.

Science Fiction Jazz. La această viitoare carte a mea mă gândeam în drumul meu de acum câteva zile la bibliotecă (uite, încă mai scriu despre asta, e clar că am nevoie de mai multe plimbări ca să găsesc pe stradă nişte idei interesante) despre ce ziceam?!... ah, da. În drumul spre bibliotecă, pe undeva în apropierea Sălii Sporturilor, era o construcţie veche din care tâşnea - discretă de parcă ar fi naturală - o enormă gură de aerisire (plasă inclusă) din care se auzea un zgomot infernal, parcă al vânturilor neptuniene amplificate sau al unei uzine de substanţă P (substanţă care este generată de creier în timp ce tu simţi durere) din adâncul unui infern... sau dimpotrivă, dintr-o fabrică din rai ce impune respect, dacă ar putea exista aşa ceva. Alături de porţiunea de zid de unde se ivea gura de aerisire, despărţit de un zid de încăperea din care venea zgomotul, se vedea casa scării a acelei construcţii, care părea cu mult mai puţin sumbră decât scările din unele case vechi din centrul oraşului cu trepte înspăimântător de înalte şi întuneric dens. În comparaţie cu acelea, scara aceea era încă într-un verde destul de întunecat, dar cu mult mai puţin terifiant de zgomotul care se auzea în încăperea alăturată (spre care nu e nicio uşă vizibilă). M-am gândit (cu voce tare) la faptul că aş putea face, în cadrul Science Fiction Jazz (la care mă gândisem deja în urmă cu ceva vreme), o lume în care s-ar face cumva o împletire de elemente (arhitecturale, etc.) clasice sau baroce, mă rog, în fine, o lume scoasă nu demult dintr-un soi de Ev Mediu, dar în care apar, intruzive şi mistice, elemente de tehnologie avansată (la fel de sau chiar mai avansată decât a noastră) care să fie percepute ca miracole de toţi în afară de eu şi tu...

De fapt, Science Fiction Jazz va include mai multe nuvele. Oricum, la ce m-am gândit eu nu este chiar inovativ (vezi steampunk), dar este oricum ceva mai deosebit pentru science fiction-ul românesc. Am însă în vedere să includ şi multe elemente de onirism (ştii, multe opere SF par a fi de fapt vise luate în serios şi prelungite exagerat de mult, ca să nu mai menţionez că mulţi autori de gen parcă a căuta doar acele chestii SF-iste care pot fi cât de cât explicate... Sau poate mi se pare mie.) şi de operă psihologică; evident, o să curgă inspiraţia în voie - ca la Reflexive waters on venus, or să fie multe cuvinte inventate. Yipee.

Veloce, dacă stau bine să mă gândesc, sunt totuşi prea obsedaţi, prea vor să includă elemente de drum'n'bass/trance/house în piesele lor. Pe o piesă, două, mai înţeleg, dar mai tot albumul e plin de ritmuri zgomotoase. Aş fi vrut, de exemplu, "Air Tanqueray" să dureze mai mult, iar intro-ul superb să fie mult mai lung...

Ermetic. Ce aş vrea să pot publica măcar 10-15 bucăţi din el, dar la ora asta mi-e o lene evidentă. Evidentă pentru că am scris (cred) aproape o oră să scriu chestia asta...

Albatros

Ca de obicei, înaintea unei posibile furtuni, nimeni nu pare să-mi bage în seamă poeziile. De plictis, m-am decis ieri să postez una din poeziile mele cele mai reuşite pe poezie.ro, un vas pe care l-am abandonat cu mult înainte să se scufunde. Odată cu noul Agonia V2, ai parte de noi "avantaje", ca de exemplu: să te logezi pe contul tău este uneori (deseori) imposibil (culmea ironiei: un admin ne-a avertizat că nu ne vom putea loga timp de câteva minute... asta acum o lună de zile); dacă încerci să accesezi forumul, nici măcar nu te mai redirecţionează site-ul, pur şi simplu ai parte de o eroare 404; printre lucrurile nu prea noi: nimeni nu prea mai accesează chat-ul (majoritatea se logau acolo şi acum multă vreme), de-asemenea, la fel ca acum 2 luni, editorii tranşanţi mi-au aplicat nonşalant pe poezia mea nouă eticheta de "atelier" fără să-mi explice ce anume este "nesatisfăcător" la poezia mea... lucru care, de-altfel, le şade bine - lor şi site-ului lor, "cel mai bun site românesc în materie de literatură"...

Waiting for "Freamăt de timp".

Radiohead - Idioteque. Faină melodie.

Lust

Ce vreau: "Submarinul iertat".

OHP = O Halva Punctuală

Până la urmă, după mai multe amânări, am ajuns iar la mediaţiile de la matematică. I really suck at it. În blocul unde stă profesoara, e destul de creepy. Unde erau cândva lambriuri, sunt acum pereţi crem infectaţi de tăcere şi de solititudine. La etajul 4 unul şi-a pus deasupra uşii de la apartment un luminator cu senzor care se aprinde de fiecare dată când trece pe palier cineva. E foarte creepy, parcă ţi se strânge inima atunci când se aprinde becul care face un zgomot specific. Îţi stimulează paranoia... Ameţit ce sunt, m-am oprit iniţial la alt etaj decât trebuia, la alt apartament dar a cărei uşă are aceeaşi poziţionare. M-am cam ameţit atmosfera străină de la acel etaj, credeam că doar mi se pare că s-a schimbat etajul. Nu sesizam nimic obişnuit la uşă pentru că de obicei ea îmi deschidea, anticipându-mi profetic venirea. Acum ea nu mi-a deschis, am bătat în uşă şi nu mi-a deschis nimeni uşa pentru o vreme... Am apăsat pe sonerie şi am fost şocat să aud nu o sonerie obişnuită, ci un strigăt mut din altă galaxie, un ţipăt estompat de o pernă undeva departe... Până la urmă, un etaj mai sus mă strigase ea. În timp ce mergeam pe scări, atras ca o molie de feromonii adevăratului etaj, cineva deschisese uşa misterioasă de pe etajul anterior. Era un nimeni.

Also, lumina indigo din holul profesoarei. Stranie, lumina aruncă tot felul de reflexii metalice, parcă nelalocul ei, pe noi şi pe obiecte. Parcă-i desprins din visele mele.

Underwater - I Could Lose. Album interesant.

Sticle

Argh.

Aseară am reuşit să scriu vreo 9 pagini de poeme, dar în dimineaţa asta n-am reuşit să scot prea multe din mine - o poezie destul de nereuşită, precum şi o poezie în engleză, de-asemenea destul de slabă, dar destul de bună printre celelalte poezii în engleză pe care le-am scris de-a lungul timpului...

Return

Pare că a trecut de veşnicie de când am făcut ultima poezie. În schimb, tocmai am făcut câteva poezii. Una tocmai a ajuns pe poezii.biz, alta o sa ajungă acolo mâine, două le păstrez pentru o posibilă compilaţie viitoare de poezii nepublicate - dintre care una suficient de bună încât să ajungă şi la vreun concurs sau ocazie specială... Dar doar în cazuri disperate. Vreau şi eu, dacă o să vrea careva să public din poeziile mele nepublicate, să nu mă prezint doar cu rabaturi...

M-a ţinut din scurt, pe lângă şi gândul că trebuie să particip la anumite olimpiade, şi lectura Jurnalului (II) lui Cărtărescu - o lectură deprimantă în care Cărtărescu zice de foarte multe ori că e terminat, că e o epavă... Parcă vrea să demonstreze că scrisul lui nu e la fel de prolific cum ar putea părea uitându-te la lista de cărţi publicate care se găseşte la începutul aproape fiecărei ediţii Humanitas - care este incompletă chiar şi la Aripa dreaptă. Poate ediţiile de buzunar n-or conta prea tare, dar Poeme în garanţie? Cum stă treaba cu el?...

De-altfel, aş vrea să am puterea acum să mă chinui ca să trimit un email cât de cât politicos la cei de la Brumar - chiar aş vrea să comand Cincizeci de sonete... De-altfel, luasem de la bibliotecă pentru a doua oară Plurivers vol. 1 în parte şi datorită sonetelor de la finalul cărţii... Nici vol. 2 nu e rău, dar vol. 1 este cel de care m-am îndrăgostit.

Andrei Dumitru Iacobaş. Hmmmm...

Lunaseed

Yeah, Lunaseeds sună foarte interesant...

Decizii pripite, în general o mare nerăbdare... Mare nerăbdare să terminăm odată cu modificările la apartament, mare nerăbdare să găsesc ceva inspiraţie. Inspiraţia nu prea vrea să vină însă... Poate doar e nevoie de un impuls ca de exemplu o plimbare la...

Reborn

M-am mutat pe alt cont de Last.fm: http://www.last.fm/user/Selenaru_Negrea/

Şi cu asta am repetat gesturile alea primordiale... N-am citit degeaba "Sacrul şi profanul"...