duminică, 30 martie 2008

Jets

Am luat 8,30 la olimpiada de română, faza judeţeană. Whatever.

Mă roade stomacul pentru că n-am idee dacă avem sau nu test la latină mâine. N-am niciun chef să învăţ la latină. Mi se pare abraziv să mă laşi singur în mijlocul junglei. Autobuzele sunt doar nişte burţi de balene.

Primul caiet din "Ermetic" e gata. 90 de parcele pline de nebunie, culminând cu o parcelă de vreo 6-7 pagini în care psihicul meu a trecut din corpul meu în corpul unuia dintre personaje - intitulat Viorica până reuşesc să găsesc o denumire mai exotică, mai puţin "ţărănească". Mă întreb dacă a mai venit cineva cu ideea asta - aparent ai zice că e originală, dar despre câte lucruri mai poţi spune că sunt nemaiîntâlnite?... Odată chiar mi-a dat diriginta o schiţă ca s-o citim şi am fost foarte speriat când am văzut că textul era împărţit în parcele, ca şi "Ermetic". Până la urmă, mi-a mărturisit însă că textul original nu e împărţit aşa. Phew! Ideea mea cu parcelele poate că, până la urmă, nu este complet originală - vorbim totuşi de o idee ce se va propaga tot mai mult în următorii ani, pentru că literatura o să devină, în mod evident, tot mai fragmentară. Aş vrea atunci să fiu măcar printre primii care or să publice aşa ceva.

...Ce aş vrea să fie acum vară şi să-mi pot vedea de "Ermetic". Ce mă enervează că am pierdut încă o oră odată cu trecerea la timpul de vară. :(

vineri, 28 martie 2008

Sneaker Pimps

La ora aceasta târzie (pentru blogat), simt nevoia să mărturisesc: sunt acum al naibii de fericit. Uite, deja mă dau lacrimile, deja încep să se cristalizeze în LEDuri albăstrui. Nu, nu m-am îmbătat, nu m-am drogat. Pur şi simplu am reuşit să găsesc ediţia din "Becoming X" al celor de la Sneaker Pimps care m-a captivat în vara anului 2006! Timp de o grămadă de vreme, peste tot am putut găsi numai reissue-ul chior care are ediţii refăcute ale melodiilor. Da, poate ţi se par alea mai bune, dar sunt ataşat de versiunile originale, nu de batjocora aia! Ascult acum în căşti "6 Underground" şi nu pot să nu zic asta: harpa aceea de la început şi de la încheiere este beţie, euforie pură. Uite, vezi becurile acelea de pe podea? De-asemenea, mai devreme ascultasem "Spin Spin Sugar": în sfârşit am putut asculta versiunea originală, mai crocantă şi cu o doză din zgomotele "experimentale" ale lui Kelli Ali, şi nu versiunea editată care n-are zgomotele alea ciudate, ce-i drept, dar nu sună la fel de bine... Nici nu mă mir de ce nu sunt prea mulţi cei atraşi zilele astea de "Becoming X", având în vedere cât de chioare sunt melodiile editate pe care le găseşti cu uşurinţă în ziua de azi... Da, "Splinter" e grozav, dar numai dacă uiţi "Bloodsport" şi reissue-ul lui "Becoming X"... E clar: am să merg curând pe o supradoză de Sneaker Pimps. Că Laika şi Sankt Otten am ascultat destul de mult...

joi, 27 martie 2008

Kola

I'm so drunk (instead of beer, I've drinked nothingness). Where's my salvation? How am I going to finish Tripreco until the middle of April? Tell me.

sâmbătă, 22 martie 2008

Tente

Ştii ce? Ar trebui să mă fiu şi mai matinal ca să am vreo speranţă de a prinde perioada zilei în care am inspiraţie...

Încetul cu încetul, "Ermetic" se apropie de parcela cu numărul 100. Ce voi face acolo?... Nu vreau să mă gândesc deja la asta.

vineri, 21 martie 2008

Ages

N-am mai fost aici de ani de zile. I really hate this month. Foarte mult stres.

luni, 17 martie 2008

Bleep

Cine sunt eu? Ce caut aici?

De remarcat că am fost asaltat de curând de olimpiade (umrează şi testele) şi că am început lucrul la Tripreco. Ce promiţătoare arată lucrurile! Tot ce sper e să nu mă las pă tânjeală, că numai aşa mă voi putea mândri că am făcut un site despre muzica pe care o ador atât de mult - trip-hop. For more news on Tripreco, tune in here. Asta dacă nu cumva iar uit de pagina asta mov. Sau mauve.

sâmbătă, 8 martie 2008

Slow

Treaba merge aşa de încet şi de (oarecum, căci lenea e totuşi cucoană mare) neplăcut pe-aici, pentru că, deşi lenea e foarte călduroasă, mai ales aici, în faţa calculatorului, nu reuşesc să-mi aloc energia, nu reuşesc să-mi găsesc energia pentru a mai face ceva grozav în literatură. În ultima săptămână, am făcut însă un poem destul de lung şi foarte bun (se cheamă "Totul" şi mi-e lene să-l transcriu deocamdată) şi am avut la un moment dat câteva vise cât de cât interesante din care am extras ceva pentru încă 3 pagini de Ermetic, dar ambele chestii mi-au lăsat impresia că nu eu am scris astea, ci că ele se scriu singure.

Fie mă salvează visele, fie mă salvează o nouă zi...

vineri, 7 martie 2008

Whatever

N-am mai fost demult pe-aici. Whatever.

Vise interesante: mai deloc. Mă doare mâna acum de la tastatura asta nenorocită... PEROPSPFO

duminică, 2 martie 2008

Time

That's what we need. So little time, so many things to do...

Încep să sun cam melodramatic. Adevărul este însă următorul: trebuie să demarez nişte proiecte acum sau niciodată.

Whatever.