Arigato

Nehotărât azi.

Până la urmă, cred că mă duc la olimpiada de română.

În general, nu mi-a fost greu să-mi dau seama de ce îmi plac aşa de mult poeziile lui Cărtărescu. Acum însă ştiu care este "miezul" liricii lui: plimbările lui prin oraş sunt deseori evocate într-o manieră vizibil sexualizată pentru că panorama Bucureştiului gri al anilor '60, '70 şi '80 îi aduce aminte de căldura paradisului din care a făcut cândva parte... Două versuri din "să ne iubim, chera mu" mi-au atras atenţia: "creierul nostru îşi amintea de când stătea ghemuit/de când pulsa, de când palpita, fojgăia, colcăia, mişuna, şerpuia". Nu mai încape îndoială - asta este esenţa poeziei lui Cărtărescu. De ce nu le place unora poezia lui Cărtărescu? Simplu - n-au simţit ce evocă aceste poezii. Eu nu pot să zic însă acelaşi lucru.