miercuri, 19 decembrie 2007

Feedback

Acum două minute, în faţa mea se întindea o farfurie. Priveliştea întunecată de-afară (filtrată prin plasa murdară) se reflecta în carcasa neagră de CD poziţionată egoist deasupra unui strat de hârtie igienică murdară şi coji de portocale. Acum a rămas doar aroma de portocale.

Am aflat mai nou că eu compun poezii cu tabelul periodic al elementelor în faţă! Poftim?!? E suficient să menţionez 2 elemente într-o singură poezie ca să creadă lumea că eu compun poezii cu tabelul respectiv în faţă. Una la mână, aş vrea eu să-l am în faţă (last time I checked, nu era în faţă) şi doi la mână mercurul şi uraniul sunt mult mai uşor de reţinut decât seaborgium, unnillennium, astatin sau gadoliniu...

Plictisit. Azi voi termina "Jurnal I" de Mircea Cărtărescu, iar după aceea voi începe în sfârşit să citesc din "Orbitor. Corpul" şi apoi de "Orbitor. Aripa dreaptă". La capitolul backlog, "La ţigănci" şi "La curte în Dionis" ambele de Eliade. Aştept să pun mâna şi pe vreun volum de Dinescu. Mircea, Mircea, Mircea.

Ascult acuma: Toshinori Kondo, Eraldo Bernocchi, Bill Laswell - albumul "Charged" (1999)

Niciun comentariu: