One

Dimineaţă de iarnă.

Gheaţa mă înconjoară doar parţial. În schimb, singurătatea pare mai mult o haină, dar o haină cu care nu mă obişnuiesc treptat, ci mă strânge tot mai tare. Crăciunul se apropie vertiginos. Spiritul sărbătorii cel mai probabil zace îngheţată sub poleiul de pe strada Flămânda...

Prin jur sunt semne ale unei apocalipse silenţioase pe care am sesizat-o cu greu. Liftul nu merge, interfonul nu merge, e întuneric în casa scării blocului. Tot în casa scării, la parter, e un bărbat cu trăsături vagi, îmbrăcat parcă în negru şi cu adidaşi proeminenţi. El se uită înspre etajul 1 - la uşa apartamentului Marăi cineva vorbeşte: "Băi, luminile sunt stinse...". Bărbatul refuză să se uite în direcţia mea, în timp ce pe peretele de lângă scară am putut zări pentru o clipă reflexiile difuze ale unui bec portocaliu. Reflexia a rezistat pentru o fracţiune de secundă.

Pe terenul fostelor garaje e tăcere. Păsările ezită să se aşeze pe sol - în schimb zboară agitate în jurul perimetrului. Dacă o parte din polei şi zăpadă n-ar fi fost topite, ai zice că tocmai s-a terminat ninsoarea iar oamenii au uitat să iasă din caselele lor baricadate. Prin jur tristeţea e mai proeminentă decât stratul de zăpadă. Niciun suflet (în afară de al meu) nu încearcă să tranverseze stresantul polei. Cerul e de un alb orbitor, la fel ca şi zăpada, la fel ca şi stratul de melancolie de pe diafragmă. Înspre zona Tic-Tac, mai văd oameni pe stradă, dar ei nu mă privesc, dar eu îi privesc şi văd doar suflete goale.

La liceu. Mai nimeni nu stă în faţa gardului şcolii, ceea ce e o privelişte pe care n-am mai văzut-o până acum. În curtea şcolii se află doar singuraticul cuplu de muncitori din groapa de lângă intrarea în şcoală. În afara gropii stă doar unul dintre ei, un muncitor mai melancolic care avea mănuşi greu încercate, colorate într-un maron murdar, cu irizaţii. Zăresc cu coada ochiului siluete umane - şi par doar fantome...

În şcoală e o privelişte ireală. Clădirea e goală, doar 2-3 clase în afară de a noastra au venit ca să facă, cică, ore... Fantastic. Iniţial, clasa mea era goală, dar după accea am mai fost pe la etajul 1 (era închis la magazin... argh) şi apoi m-am întors şi am găsit câteva colege. Am mai vorbit pe-acolo vreo 10-20 minute, au mai venit mai mulţi dintre colegi şi, în cele din urmă, una dintre colege a sunat-o pe dirigintă, care ne-a zis să ne împachetăm pentru că nu mai facem orele... Dar serbarea de mâine?

Remarc cât de dezolat e peisajul numai la întoarcere.

Ascult acum un album de Sigur Ros (vroiam să scriu "Hlemmur", dar între timp, am ajuns la "Hvarf"). Ce se potriveşte atmosfera muzicală cu cea de afară...